• English
  • Română
  • Deutsch
  • Español
  • Français

Descoperă necunoscutul la început de 2018

Ediția a IV-a a Hike de Nocrich te provoacă să descoperi necunoscutul între 3-7 ianuarie 2018!

Știm că în mod normal la început de an oamenii vor să stea acasă, cu familia sau cu prietenii, dar tu vrei ceva mai palpitant, nu? Așa că îți oferim ocazia să îți iei rucsacul în spate și prietenii cu tine. Aventurați-vă spre o experiență în care să regăsiți curajul necesar pentru a explora mai mult în anul ce urmează!

Tehnici de orientare creative si learning by doing

Hike de Nocrich, ediția de iarnă, e momentul perfect să învățați că uneori în viață nu aveți nevoie de un plan, de o hartă. Ce? Hike fără hartă? Da, chiar nu veți ști care e destinația finală.

Vă propunem noi metode de orientare, practicate de cercetașii olandezi, care nu implică nevoia unei hărți clare. Asta nu înseamnă că vă trimitem nepregătiți în necunoscut. Înainte de toate, vă vom învăța cum funcționează aceste metode de orientare mai creative și diferite decât cele pe care le-ați folosit până acum.

La început le veți aplică într-un test hike de câteva ore. Apoi veți fi pregătiți de adevărata aventură de 2 zile. Uneori veți avea nevoie și de busolă, însă de cele mai multe ori ceea ce vă va ajuta să găsiți drumul va fi comunicarea eficientă în echipă, creativitatea și gândirea logică.

Aducem universul Hogwarts la Nocrich Hike

Voluntarii noștri din Nocrich Family iubesc poveștile, astfel că întreaga aventură pornește de la una. Și cum există povești pe care nu le putem uita niciodată, am ales să ne transpunem puțin într-o lume nemuritoare: Hogwarts. Cu toții vrem să trăim în lumea lui Harry Potter, iar acum avem ocazia.

Lumea oamenilor este foarte dinamică în prezent, astfel că noi, vrăjitorii, trebuie să învățăm cum să ne adaptăm la noua societate fără a fi descoperiți. Hogwarts este din păcate în pericol pentru că a devenit prea popular. De aceea, noi vom fi prima generație dintr-o nouă școală de vrăjitori, a cărei nume nu poate fi încă dezvăluit. Totuși, zvonurile spun că Harry, Ron și Hermione sunt câțiva dintre profesorii de la care veți învăța cum să va integrați în societate fără a vă da de gol.

Vom descoperi frumusețea necunoscutului

Vă sperie puțin ideea de a vă pierde în necunoscut pe timp de iarnă? Și pe noi ne speria la început, dar am trăit cele mai frumoase momente atunci când nu am găsit drumul „cel bun”, când nu am avut limita unei destinații. La Hike de Nocrich aveți libertatea de a descoperi locuri speciale din Valea Hârtibaciului și veți privi totul diferit: zăpada, oamenii, provocările… toate vor face ca peisaje pe care poate le-ați văzut deja să vi se dezvăluie într-o lumina nouă.

Acceptă provocarea până în 1 decembrie

Pentru scrisoarea de admitere la scoala noastra (Hike de Nocrich IV), taxa de timbru (participare) este 210 lei/ participant. Taxa include: 4 nopți de cazare în casă si facilitati (în internatul magic al școlii de vrăjitori), 3 mese/zi în zilele de 4, 5, 6, cină în 3, micul-dejun în 7, legitimația de vrăjitor (badge/ inel de eșarfă), materialele pentru hike. Acceptarea scrisorii de admitere se face prin completarea formularului de mai jos până în 1 decembrie 2017.

 

Sunteți pregătiți să explorați necunoscutul?

Categorii: 2018Activitati

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *