• English
  • Română
  • Deutsch
  • Español
  • Français

Ca în fiecare an, la Centrul Cercetășesc Nocrich – H. C. Habermann încercăm să oferim un program intercultural, în care arta și tradiția se îmbină frumos cu abilitățile practice pe care toți cercetasii vor să le stăpânească: orientare în natură și construcții de camp. De cum a început vara, voluntari din apropiere sau de peste mări și țări s-au reunit la noi pentru a pune lumea la cale.

cercetasi

Hai să-ți povestim cum a fost…

Campul de Construcții

Între 24-28 iunie a avut loc Campul de Construcții, ediția a III-a, cu formatori internaționali din Olanda, Germania și Franța.

Campul a adus împreună 26 de cercetași din 9 centre locale și 14 voluntari din 5 țări. După două zile de “learning by doing”, cercetașii s-au întrecut într-o Olimpiadă de Construcții cu 3 probe: realizarea unui scaun din bușteni mai mari de 3m, apoi construirea unei chiuvete și crearea unui turn cu înălțimea mai mare de 2m.

 

Hike de Nocrich

Luni, 10 iulie, am încheiat și Hike de Nocrich III: James Bond, un hike de 3 zile, care propune metode de orientare inovative și amuzante, preluate de la cercetasii olandezi.

S-au aventurat pe traseele din Valea Hârtibaciului 5 patrule formate din 15 cercetasi din 6 centre locale din România și o cercetașă din Ucraina. Hike-ul a fost coordonat de Pieter de Jong din Olanda și Marion Audebaud din Franța, alături de 14 voluntari din Familia Nocrich. Misiunea cercetasilor a fost să devină noua echipă de intervenție a lui James Bond și să-l recupereze din mâinile inamicilor.

Astfel, au trecut printr-o zi de testare, în care au învățat metodele de orientare într-un hike mai scurt, în jurul satului Nocrich, și au participat la mai multe ateliere precum: “Don`t die”, “Pack your spy bag”, “Logbook” și “How to be a spy in the modern days: social media”. Următoarele zile au însumat aprx. 40 de km de hike și 10 checkpoint-uri cu provocări inspirate din cadrul simbolic. Noua echipă a agentului 007 este Experimental Rockford!

 La Nocrich poarta e mereu deschisă

Pe lângă programe de calitate, Nocrich oferă oricui îi pășește pragul o experiență de familie, cu prietenii formate în întreaga lume, și o atmosferă de învățare autonomă.  Te așteptăm să vii să o testezi și tu!

În următoarea perioadă, Centrul Cercetășesc va găzdui cercetași din mai multe tari, inclusiv voluntari EVS din Franța. Te așteptăm și pe tine!

Contactează-ne la nocrich@scout.ro

 

Categorii: 2017Activitati

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *